La concurs au fost expuse 22 de spații, cu suprafețe de la 3,5m², până la 302,6 m², pentru drept de locațiune pe o perioadă de 5 ani. Prețul inițial pentru încăperile expuse a fost de la 1500 lei până la 500 000 lei.
„Aceasta este prima licitație de profil din anul curent, astfel că spațiile nesolicitate vor fi expuse repetat la concursurile următoare”, se anunță în comunicat.
Decizia de acordare prin concurs a dreptului de locațiune a încăperilor nelocuibile aflate în proprietatea autorităţii publice locale a municipiului Chişinău a fost luată în anul 2017, în scopul folosirii raționale a încăperilor enunțate și pentru acumularea de resurse suplimentare în bugetul local, pentru realizarea programelor social-economice şi dezvoltarea infrastructurii gospodăriei municipale.
Licitațiile sunt organizate de Consiliul municipal Chișinău, în calitate de proprietar, prin intermediul persoanei juridice care posedă licență respectivă, selectată în bază de concurs.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!