„În acest context, Platforma parlamentară „Pentru Moldova” amintește că membrii delegați prin lege în componența Consiliului Suprem de Securitate (,,din oficiu”) se bucură de un statut special față de ceilalți membri care pot fi numiți și destituiți oricând de către președinte. Statutul special al acestor membri, și anume obligativitatea aflării în componența CSS reiese din atribuțiile lor funcționale.
O îndemnăm pe Maia Sandu să nu uite că Republica Moldova este un stat parlamentar, iar conform Constituției, președintele are atribuții clar prevăzute, ce nu pot fi extinse după bunul său plac. Intenția sa de a nu invita la ședințele CSS membrii din oficiu reprezintă un abuz și depășire de atribuții.
Lipsa cunoștințelor juridice nu este o interdicție pentru exercitarea funcției de șef al statului, însă nesocotirea cu rea-voință a prevederilor legale și chiar a Constituției, reprezintă o încălcare a jurământului și consecințele juridice și politice care se impun.
De asemenea, atragem atenția că șeful statului confundă ședința Consiliului Suprem de Securitate cu reuniunile cu caracter politic la care își promovează sloganurile electorale. Maia Sandu uită sau se face a uita că perioada electorală s-a încheiat și este în poziția de a lua decizii, de a-și asuma responsabilități și de a trasa obiective clare, menite să asigure securitatea statului și siguranța cetățenilor.
Nu contestă nimeni că flagelul corupției reprezintă un pericol în acest sens, doar că, în afară de el, există multe alte subiecte fierbinți care necesită soluționare de urgență și o abordare specifică. Vorbim aici despre criza gravă din sănătate, care nu suportă amânare, despre situația complicată din agricultură, care pune în pericol securitatea alimentară, despre dezastrul care amenință râul Nistru și care riscă să lase 70 la sută din populație fără acces la apă potabilă, și altele care derivă direct din atribuțiile care îi revin.
Consiliul Suprem de Securitatea nu se preocupă de calcularea pensiilor și administrarea treburilor statului. Pentru asta există instituția Guvernului, care, din păcate, stă paralizat, de aproape două luni, din cauza ambițiilor politice ale aceleași Maia Sandu”, se mai arată în comunicatul citat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!