(doc) Noi plecări din PDM la Soroca: Opt primari și un consilier părăsesc formațiunea

Opt primari și un consilier din Soroca au decis să părăsească Partidul Democrat din Moldova. Potrivit lor, cauza plecării este „regresul și acțiunile inexplicabile ale conducerii partidului”.

Foto: UNIMEDIA

„Partidul Democrat din Moldova anunță despre noi intimidări și presiuni asupra membrilor PDM. Din informația președintelui Organizației Teritoriale Soroca a PDM, Ghenadie Muntean, astăzi la Hotelul Central din Soroca au fost convocați, din inițiativa reprezentantului Guvernului în teritoriu, Vladimir Ceban, într-o reuniune dubioasă o serie de colegi de partid, primari din mai multe localități”, se arată într-un comunicat de presă, emis de partid.

Conform comunicatului, la întâlnire au participat, de asemenea, deputații Eugen Nichiforciuc și Aliona Pilipețcaia (PSRM, renumită prin fraza „Fericiun Crecit”) și directorul Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA), Vadim Curmei (cumătrul lui Nichiforciuc).

Scopul întâlnirii s-a dovedit a fi intimidarea și condiționarea primarilor PDM să semneze o declarație de suspendare din partid.

Mai jos este declarația de presă, semnată de cei opt primari și consilierul din Soroca.

În decembrie 2020, și membrii Organizației teritoriale Drochia a Partidului Democrat au anunțat că părăsesc formațiunea. Aceștia s-au declarat nemulțumiți de decizia conducerii de a ieși „în mod oportunist și fără logică” de la guvernare și se declară, în continuare, neafiliați.


Pub