PSRM are un nou consilier municipal în Chișinău, care i-a luat locul Elenei Hrenova. Despre cine este vorba

Conform documentelor electorale pe care le deține Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul municipal Chișinău îi revine candidatului supleant Iurie Cernomoreț de pe lista Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Astfel, CEC a atribuit astăzi mandatul de consilier lui Cernomoreț, după ce postul a fost declarat vacant, ca urmare a decesului alesei locale, Elena Hrenova.

Foto: UNIMEDIA

Totodată, consilierul Iurie Cernomoreț a fost preavizat asupra obligației de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate, în cazul apariției acesteia.

Funcția de consilier municipal din partea PSRM a rămas vacantă, după ce aleasa locală Elena Hrenova a fost răpusă de către virusul Covid-19.


Pub