Salvatorii atenționează oamenii asupra exploatării surselor de încălzit, dar și a necesității verificării sobelor înainte de utilizare. Pompierii îndemnă persoanele să evite conectarea la energie electrică a reșourilor defecte sau a instalațiilor improvizate.
Mai mult, atenționările pompierilor sunt și la capitolul exploatării coșurilor de fum, dar și a necesității aerisirii încăperilor. Salvatorii sugerează ca focul să fie stins în sobe pe parcursul nopții, iar obiectele de mobilier să nu fie apropiate de acestea.
O atenție sporită trebuie acordată minorilor. Specialiștii îndemnă oamenii să respecte regulile antiincendiare și să nu le permit celor mici să aprindă focul în sobe.
Potrivit IGSU Campania de prevenire a ajuns în localități din raioanele Edineț, Briceni, Ocnița, Dondușeni, Soroca, Drochia, Florești, Cahul, Cantemir și Taraclia. Conform Inspectoratului de la începutul sezonului rece a fost efectuată evaluarea riscului de incendiu la 9025 case de locuit și instruiți peste 17 mii de oameni.
Totodată specialiștii au verificat starea de funcționare a peste 4 mii sobe cu acumulare de căldură și canale de evacuare a fumului, iar în locurile publice din localitățile țării au fost afișate 1349 de materiale informative.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!