(video) Au format cozi ca să doneze sânge și plasmă pentru pacienții cu Covid. Sute de militari s-au alăturat campaniei lansate de Ministerul Apărării

„Ai donat sânge, ai salvat o viaţă! Ai donat plasmă, ai salvat concomitent trei pacienți bolnavi de Covid-19!”. Cu acest îndemn, peste 500 de militari în termen şi pe contract, angajaţi civili ai Armatei Naţionale, precum şi studenţi ai Academiei Militare „Alexandru cel Bun” (AMFA), au donat astăzi sânge şi plasmă în garnizoanele din Chişinău, Bălţi şi Cahul.

Potrivit șefului Inspectoratului Militar, colonel Victor Pîrțînă, pentru desfăşurarea acţiunii respective au fost create patru echipe mobile speciale în Brigăzile de infanterie motorizată „Moldova”, „Ştefan cel Mare” şi „Dacia” şi la sediul AMFA. Totodată, militarii din Regimentul de Stat Major „General de brigadă Nicolae Petrică” au mers la Centrul Naţional de Transfuzie din Chişinău, pentru a dona sânge şi plasmă.

În cadrul evenimentului au fost donate peste 60 de doze de plasmă pentru tratamentul anti-Covid.

Alături de militari a fost și ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, care le-a mulţumit celor prezenţi pentru receptivitate şi gestul frumos prin care se oferă o şansă la viaţă pacienţilor. „Armata participă deseori la campaniile de donare a sângelui şi plasmei, prin aceasta demonstrând o dată în plus că militarii sunt alături de societate. Vreau să vă mulţumesc pentru disponibilitatea pe care o manifestaţi de fiecare dată, prin participarea în număr mare la evenimente de acest gen”, a spus ministrul.

Campania, care se desfăşoară în perioada noiembrie-decembrie, este organizată de Ministerul Apărării, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui.

În luna septembrie, militarii şi angajaţii civili ai Armatei Naţionale au donat 466 doze de sânge și 83 doze de plasmă, în cadrul unei campanii similare.

Anual, peste 2000 de militari în termen şi prin contract, dar şi angajaţi civili ai Armatei Naţionale, donează sânge în cadrul campaniilor organizate în parteneriat cu instituţiile specializate din ţară.


Pub