„Nu văd nicio legătură între învestirea noului președinte și mandatul de prim-ministru. Activitatea Guvernului, a prim-ministrului este în mâna Parlamentului. El decide dacă lasă sau nu Guvernul. În privința unei demisii din inițiativă proprie nu poate fi vorba acum, pentru că dacă în următoarele patru săptămâni Guvernul nu aprobă și nu promovează în Parlament politica bugetar-fiscală, bugetele anuale, legea legată de FMI, încheierea acordului FMI, alte acorduri financiare, atunci riscă să fiu blestemat, vom avea probleme.
Eu consider că demisia Guvernului nu înseamnă deloc organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Eu cred că în Parlament, cel puțin 40 de deputați nu-și doresc organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Nu este certitudinea că vor fi alegeri parlamentare anticipate dacă va fi demis actualul Guvern. Nu este demisia guvernului garanție că vom avea organizarea alegerilor anticipate”, a declarat premierul.
Ion Chicu a menționat că joi, după o pauză de 2 luni, deputații se vor întruni la Parlament înt-ro nouă ședință, unde vor fi examinare mai multe proiecte de lege. Aprobarea acestora ar fi un semnal că Guvernul se bucură de susținerea Parlamentului, spune Chicu.
„Iată joi va fi primul test, dacă Guvernul are susținere. Joi va fi ședinta Parlamentului, va fi examinat acel proiect de lege care e menit să sporească independența Băncii Naționale, aceasta este ultima condiție care ține de Guvern pentru a avea un nou program cu FMI. Este un bun test să vedem dacă are susținere. De asemena joi va fi examinat un proiect de modificare a legislației care permite Guvernului să achite mai departe acele 16 mii lei indemnizație medicilor. În cazul când joi aceste proiecte de legi nu au susținere este un semnal că Guvernul nu are susținere și vedem cum procedăm. Cel puțin până la etapa de aprobare în Guvern și înaintare în Parlament a proiectului politicii bugetar fiscale și a celor trei proiecte de buget, noi o să muncim”, a conchis premierul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!