Un tânăr de 21 de ani, încătușat de oamenii legii în nordul țării. Ce i se incriminează

Un tânăr de 21 de ani a fost încătușat de ofițerii de investigație din Direcția regională Nord și escortat la Procuratura raionului Briceni, după ce nu s-a prezentat la audieri, în dosarul în care este cercetat pentru falsificarea unor acte oficiale.

Foto: Poliția de Frontieră

Cauza penală a fost inițiată acum trei zile, după ce tânărul nu s-a prezentat la audierile anterioare. Acesta este învinuit, potrivit art. 361 al.1 lit. (b) al Codului Penal al Republicii Moldova, de falsificarea actelor oficiale pentru un mijloc de transport de model Opel Vectra.

Suspectul a fost reținut în după amiaza zilei de ieri, de către ofițerii Direcției regionale Nord. Tânărul nu este la prima abatere de la lege, având și alte antecedente penale.

În cadrul audierilor, tânărul a spus că s-a aflat o perioadă în străinătate, motiv pentru care nu a reușit să se prezinte la organele de drept, pentru a clarifica situația. Acesta a fost escortat la Procuratura raionului Briceni, unde a fost reținut pentru 72 de ore. Cercetările continuă, pentru a elucida toate circumstanțele și a identifica toate persoanele implicate.


Pub