(video) Un profesor din Ocnița, filmat în timp ce explica elevilor de ce trebuie să meargă la vot. Chicu îi cere lui Șarov să ia măsuri

Un profesor din Ocnița a fost filmat în timp ce le explica elevilor săi de ce este important să participe la alegerile prezidențiale de pe 1 noiembrie. Bărbatul le spunea elevilor că este enervat de faptul că bătrânii de 70-80 de ani vor merge organizat la vot și vor decide soarta tuturor, în special a tinerilor, iar cei de 18+ preferă în ziua votului să iasă la picnic sau în baruri.

Profesorul de educație fizică l-a criticat pe președintele Igor Dodon și Partidul Socialiștilor și și-a manifestat susținerea pentru Maia Sandu

Lidera PAS a declarat că nu a auzit despre acest caz, după depunerea semnăturilor la CEC.

Subiectul a fost discutat și în cadrul ședinței guvernului de astăzi. Premierul Ion Chicu i-a cerut ministrului Șarov să ia măsuri în privința acestui profesor.

„Astăzi avem un caz ieșit din comun, cu „performanța” unui pedagog din Ocnița. Acesta încalcă, în opinia noastră, orice cod posibil, face politică în școală, ca să nu mai vorbesc de limbajul pe care l-a folosit așa-numitul pedagog. Eu vă rog să analizați situațiile respective, să întreprindeți toate măsurile, astfel încât pedagogii să se ocupe de lecții în școli și nu de politică. De politică are cine se ocupa. Fac apel la toți reprezentanții din domeniul educației: fiecare avem datoria noastră și locul de muncă, iar politica nu se face nici pe coridoarele Guvernului, nici în clase. Sper să fie înțeles corect mesajul meu”, a precizat Ion Chicu.


Pub