Când te uiți pe lista de specificații tehnice a telefoanelor din piață sau chiar și când urmărești o conferință de lansare, rezistența la apă a devenit o particularitate foarte comună a gadgeturilor moderne. Din păcate, acea formulare, aparent clară, nu spune toată povestea.
Mai relevantă este acea asociere abstractă de litere și cifre care, cel puțin la început, pare desprinsă dintr-o limbă extraterestră. IP67, IP68 sau IPX MIL-SPEC pare genul de asociere de caractere pe care Elon Musk i-ar da-o ca nume viitorului său copil. Nu de alta, dar deja și-a numit un fiu X Æ A-12.
Certificările IP sau IPX sunt mai relevante decât ai crede
Trecând însă peste glumițe, iPhone 7, iPhone 8 sau iPhone X sunt certificate IP67, în timp ce iPhone 11 și Galaxy S8 sau mai noi sunt certificate IP68. Pe lângă această asociere de cifre, în materialele de marketing, aproape de fiecare dată, găsești formularea ”rezistent la apă”. Având însă în vedere câte tipuri de apă există și în câte feluri poate fi un gadget expus la apă, este evident chiar și pentru un profan că nu toate ”dușurile” sunt la fel.
Din cauza faptului că rezistența la apă este, în egală măsură, foarte importantă și greu de explicat, IEC (Internation Electrotechnical Commission) a creat un standard intitulat International Protection Marking (Marcajul Internațional de Protecție) sau IP. În unele documente am văzut că se face referire la acel IP ca fiind o abreviere de la Ingress Protection (Protecție la Pătrundere). Odată cu trecerea timpului însă, contează mai puțin de unde provine, cât ce poveste spune.
Când au fost definite aceste standarde în spatele documentului 60529 de la IEC, scopul a fost cât se poate de clar. O organizație a vrut să fie mult mai explicită în momentul în care un producător de gadgeturi sau orice alt tip de echipamente afirmă despre produsul său că este rezistent la apă sau la praf. Printr-o asociere de numere care ar putea părea ciudată pentru un neinițat, de fapt, lucrurile sunt mai clare ca niciodată.
Din păcate, există în continuare producători care se feresc să treacă certificarea IP în specificații, dar majoritatea producătorilor importanți de mobile au aderat la acest standard. O excepție notabilă este GoPro, dar poți avea încredere că acele camere sunt gata de scufundări, dacă au reușit până și să imortalizeze momentul în care erau acoperite de lava unui vulcan, citează Playtech.
IP68, prima cifră e pentru praf, a doua e pentru apă
În teorie, o certificare IP ar trebui să includă trei cifre după cele două litere. Prima cifră face referire la rezistența la praf. Când vezi 6, înseamnă că poți merge cu telefonul la plajă sau în deșert și nu ar trebui să întâmpini probleme cu el din cauza particulelor de nisip sau praf.
A doua cifră face referire la rezistența la apă. Aici, situația se complică. Deși 7 și 8 se traduc prin faptul că telefonul tău nu are nicio problemă dacă îl scapi într-o baltă și îl scoți repede, s-ar putea să-l strici dacă intri cu el în piscină și stai vreo 30 de minute cu el în buzunar. În acest punct încep să fie relevante particularitățile din tabelul de mai jos.
Un smartphone IP67, precum iPhone X, rezistă până la 30 de minute la o adâncime între 0,5 și 1 metru de apă. Adâncimea este foarte importantă pentru că aceasta influențează în mod direct presiunea apei pe o suprafață. La 3 metri sub apă, presiunea este de 4,27 psi sau 0,29 atmosfere. La un metru sub apă, discutăm de doar 1,42 psi sau 0,1 atmosfere. La o adâncime de 10 metri, presiunea apei este de o atmosferă.
Cu un dispozitiv certificat IP68 poți merge la piscină fără probleme. Deși durata în care poate sta scufundat variază, pentru că rezistă între 1 și 3 metri, ar trebui să nu întâmpini niciun fel de probleme între 30 de minute și o oră de stat în apă. Majoritatea producătorilor specifică durata scufundări, dar este improbabil să depășească o oră. Adâncimea rămâne constantă, între 1 și 3 metri. Dacă uiți însă un aparat certificat IP68 în piscină peste noapte, șansele să se strice sunt destul de mari.
Cea de a treia cifră de după IP, cea care lipsește aproape de fiecare dată, se referă la rezistența la trânte. Aceasta nu este menționată aproape niciodată deoarece ar încuraja oamenii să-și dea telefoanele de pământ, iar ecranele de sticlă sunt în continuare destul de vulnerabile. Vor mai trece mulți ani până
Nici măcar aceste valori nu spun toată povestea
Tot ce am explicat mai sus se aplică în mod exclusiv la apă dulce, apă de izvor sau piscină. În contextul în care foarte mulți oameni merg la mare și intră în apa oceanului cu telefonul, probabilitatea să se defecteze crește exponențial și are legătură cu sarea din apă. Aceasta reprezintă un factor coroziv, ale cărui efecte negative le vei simți în timp. Un telefon expus la apa mări se poate strica în câteva ore sau câteva zile.
În plus, sarea din apă îi crește densitatea și, implicit, greutatea. Astfel, dacă un telefon rezistă până la un metru adâncime în apă dulce, s-ar putea să reziste la mai puțin de 0,5 metri în apă sărată, din cauza presiunii sporite. În consecință, dacă nu era clar deja, nu intra niciodată cu telefonul în apă sărată.
Temperatura apei este un alt factor distructiv. După cum se poate vedea în tabelul de mai sus, aceasta este menționată doar în cazul 9K și nici un telefon nu se laudă cu acea performanță. Dacă torni apă fierbinte pe ceasul tău inteligent sau pe telefon din greșeală, nu este același lucru cu apă rece de izvor.
În final, nu uita că toate particularitățile de mai sus au fost testate într-un laborator, nu în lumea reală. Asta nu înseamnă că sunt neglijabile, dar s-ar putea să nu ilustreze o varietate suficient de mare de scenari. Poate ți s-a spart o sticlă de apă în ghiozdan și aveai telefonul lângă. Nimeni nu poate să știe ce se întâmplă în acel scenariu. De asemenea, nimeni nu știe ce se întâmplă dacă torni bere, whiskey sau cafea peste telefoane. Testele sunt făcute cu apă dulce. Cu alte cuvinte, ar trebui să fie precaut.
Multe dintre telefoanele moderne, mai ales de la Apple sau Samsung rezistă la apă, în anumite condiții și vor face o treabă din ce în ce mai bună pe viitor. Trebuie însă să ai foarte mare grijă de ele, pentru că la trânte nu rezistă niciunele, iar dacă reușești să le strici cu apă sărată sau cu clor, șansele să-ți acopere paguba garanția sunt infime spre inexistente. Nu forța nota.
Tabelul cu date poate fi văzut aici.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!