Lucrătorii Apă-Canal Chișinău au asfaltat necalitativ o porțiune de drum după ce au realizat unele lucrări la rețeaua de apeduct, în apropierea scuarului din strada Bucuriei, fapt care a dus la formarea unei gropi.
Potrivit lui Ion Ceban, lucrările pentru soluționarea situațiilor similare vor fi suportate din bugetul instituțiilor care nu își vor executa lucrările corespunzător standardelor, și nu bugetul municipal cum se făcea anterior .
„Atât timp cât întreprinderile nu vor învăța să conlucreze, între toate entitățile responsabile de un obiect sau altul, vor achita greșelile comise din propriul buzunar. Cum s-a mai întâmplat și în alte două cazuri, așa va fi și de această dată.
Sunt inadmisibile unele lucruri, erori efectuate de către unii angajați, în cazul dat cei de la Apă-Canal.
Oamenii și bugetul municipal nu trebuie să sufere din cauza unor decizii incompetente.
Am cerut explicații, până luni să fie remediată problema și înaintată nota de plată către cel care direct a fost responsabil de lucrări”, a declarat Ion Ceban.



Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!