Peste 5600 de persoane cu Covid-19, în tratament la domiciliu. Au fost extinse categoriile de pacienți care nu vor mai fi internați în spital

Peste 5600 de persoane diagnosticate cu Covid-19 fac tratament la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie, potrivit datelor anunțate de Ministerul Sănătății, în cadrul ședinței de astăzi a Grupului Focal. Totodată, au fost extinse categoriile de pacienții care se pot trata acasă, în cazul în care au forme ușoare ale noului virus, nu au patologii concomitente și dispun de condiții de autoizolare la domiciliu.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit datelor MSPMS, la moment, în tratament la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie, se află 5654 de pacienți. În total, de pe 10 aprilie curent, când a fost introdus tratamentul la domiciliu, 17370 persoane au fost diagnosticate cu Covid-19. Totodată, 10374 persoane s-au vindecat, iar 1333 au fost internate în instituțiile spitalicești.

Pe parcursul săptămânii trecute, au avut loc repetat ședințe și instruiri cu medicii de familie privind aplicarea noilor prevederi ale Protocolului, totodată au fost discutate și soluționate problemele pe care le confruntă aceștia în controlul infecției.

„În situația actuală, rolul medicilor de familie este unul esențial, aceștia fiind implicați atât în testarea, tratarea și supravegherea pacienților infectați cu Covid-19, care primesc tratament la domiciliu, cât și în continuarea prestării serviciilor medicale: imunizarea, supravegherea copiilor, gravidelor, monitorizarea și tratarea pacienților cu maladii cronice, realizarea examenelor medicale profilactice. Echipa Ministerului este alături și oferă tot suportul necesar”, a subliniat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Începând cu data de 10 aprilie, a fost dat start tratamentului la domiciliu pentru pacienții cu forme ușoare de Covid-19, în conformitate cu prevederile Protocolului clinic standardizat pentru medicii de familie „Infecția cu coronavirus tip nou”.

Medicii de familie și asistenții medicali sunt implicați în prelevarea probelor biologice de la pacienți la domiciliu, conform ghidurilor și instruirilor organizate de MSMPS, precum și în stabilirea tratamentului pentru aceștia, în funcție de rezultat.

Totodată, pe data de 25 august, au introduse noi prevederi în Protocolul provizoriu Covid-19. Astfel, pacienții externați sau excluși din tratament la domiciliu nu vor sta în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile, reieșind din faptul că potrivit evidențelor internaționale ale Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European pentru Prevenire și Control al Bolilor, pacienții după suportarea infecției nu sunt contagioși și nu prezintă pericol epidemiologic după 10 zile de boală.

Externarea/excluderea din tratament la domiciliu a asimptomaticilor se va realiza peste 10 zile de la efectuarea testului pozitiv, fără testare repetată. După aceasta, autoizolarea nu va mai fi necesară.

Externarea persoanelor confirmate cu Covid-19 cu forme ușoare și medii se va realiza cel puțin peste 10 zile de la apariția simptomelor și adițional 3 zile fără simptome, fără a fi testate la externare. Similar se va proceda și în cazul persoanelor confirmate cu Covid-19, cu forme ușoare ale bolii, aflate în tratament la domiciliu. După aceasta, autoizolarea nu va mai fi necesară.

Testarea la externare se va efectua doar pentru următoarele categorii de pacienți:

- adulții internați cu forme grave de Covid-19;

- copiii internați cu pneumonii confirmate și forme severe de boală;

- copiii cu vârsta mai mică de 7 ani.

În cazul persistenței semnelor post-Covid după externare, pacientul poate continua tratamentul de recuperare la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie, fără a sta în izolare.

De asemenea, au fost extinse categoriile de pacienții care pot fi plasați în tratament la domiciliu cu forme ușoare de Covid-19, fără patologii concomitente și care dispun de condiții de autoizolare la domiciliu:

- persoanele cu vârsta ≤ 65 ani;

- copiii mai mari de 7 ani.


Pub