„Am declarat de la bun început că voi fi primarul, care luptă cu corupția și am îndemnat să fiu informat personal dacă cineva cere sau dă mită unui funcționar/angajat al primăriei. Mă refer la ultimele percheziții efectuate de către colaboratorii CNA la cimitirului Sfântul Lazăr din Chişinău. Funcționarii sunt bănuiţi că ar fi obținut profituri ilegale din vânzarea locurilor de înhumare pentru decedați, dar și pentru rezervarea acestora. Fiecare trebuie să răspundă legal pentru acțiunile sale”, a declarat Primarul Ion Ceban într-un mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Amintim că în această dimineață, Centrul Naţional Anticorupţie şi procurorii au desfășurat percheziţii pe 22 de adrese din capitală, în cadrul unor dosare penale, pornite pe fapte de corupere activă, pasivă şi escrocherie, comise de către un grup de persoane, angajate ale Întreprinderii Municipale „Combinatul Serviciilor Funerare”.
Ulterior, patru persoane, dintre care şeful, adjunctul, contabilul şi un maistru din cadrul administratiei cimitirului Sfantul Lazar al ÎM „Combinatul Servicii Funerare” au fost reţinuţi şi escortaţi la CNA.
De menționat că Primăria Chișinău a semnat, în luna mai a acestui an, un Acord de colaborare cu Centrul Naţional Anticorupţie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!