Mai mulți operatori de transport rutier implicați în construcția drumurilor, amendați de ANTA. Ce încălcări au depistat inspectorii

Mai mulți operatori de transport rutier implicați în construcția drumurilor, care transportă materiale de construcție și tehnica specială către șantiere, s-au ales cu amenzi de mii de lei, după ce au fost verificați de reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto.

Foto: ANTA

În urma verificărilor efectuate de inspectorii ANTA, perioada 03 – 07 august curent, 7 conducători auto s-au ales cu amenzi de la 4000 la 7.500 de lei, prevăzute de art. 224 alin. (11) al Codului Contravențional, pentru transportarea încărcăturilor cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc limitele admise fără deținerea autorizației speciale de transport (AST), fiind calculate taxe de utilizare a drumurilor în mărime de 78.500 lei.

De asemenea, alți 11 conducători auto s-au ales cu amenzi de până la 4.000 de lei, prevăzute de art. 197 alin. (23) al Codului Contravențional, pentru efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea cu cel puțin 20% a masei totale maxime admise pentru vehicule rutiere cu o încărcătură utilă admisibilă, care depășește 12 tone.

În scopul protecției și utilizării corespunzătoare a drumurilor, Agenția Națională Transport Auto atenționează agenții economici ale căror bunuri divizibile sunt distribuite prin rețeaua de drumuri publice să se conformeze prevederilor impuse de Codul Transporturilor Rutiere și Legea drumurilor. În caz contrar, ei riscă să fie sancționați conform legislației în vigoare.

Mai mulți operatori de transport rutier implicați în construcția drumurilor, amendați de ANTA / Sursa:ANTA
Mai mulți operatori de transport rutier implicați în construcția drumurilor, amendați de ANTA / Sursa:ANTA
Mai mulți operatori de transport rutier implicați în construcția drumurilor, amendați de ANTA / Sursa:ANTA


Pub