Primadona Operei Naționale, Maria Bieșu, comemorată la 85 de ani de la naștere. O expoziție cu fotografii inedite din viața și creația interpretei, lansată la Chișinău

Un salon muzical în memoria Primadonei Operei Naționale, Maria Bieșu, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la nașterea acesteia, a fost inaugurat, astăzi, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Foto: noi.md

Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Ministerul Educației, Științei și Cercetării; Academia de Științe a Republicii Moldova; Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”; Muzeul de Istorie a orașului Chișinău; Direcția Cultură, Primăria or. Chișinău; Universitatea de Stat „Dmitrie Cantemir” și Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale.

La inaugurare a participat și Secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol. În mesajul său, oficialul a menționat că Maria Bieșu a fost mereu așteptată pe cele mai prestigioase scene lirice ale lumii, înscriind Republica Moldova în circuitul cultural universal al muzicii belcanto. „Talentul de excepție a plasat-o în rândul celor mai mari și mai puternice personalități ale teatrului liric european și mondial al secolului nostru, un adevărat ambasador cultural al țării noastre peste hotare, o carte de vizită a Republicii Moldova. E de datoria noastră să păstrăm și promovăm întreaga creație a Mariei Bieșu”, a menționat Andrei Chistol.

În cadrul evenimentului, soliștii Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” au susținut un recital muzical în memoria Primadonei Operei Naționale.

De asemenea, a fost lansată o expoziție cu fotografii inedite din viața și creația interpretei, care poate fi vizitată în incinta sediul Muzeului de Istorie a orașului Chișinău.

Totodată, secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol și președintele Academiei de Științe a Moldovei, Ion Tighineanu, au depus flori la mormântul Mariei Bieșu.


Pub