Din numărul total de bilete vândute peste 17 500 de pasageri au acceptat alte opțiuni decât rambursarea costului biletului, iar la aproximativ 3 000 de pasageri le-a fost rambursat costul biletului.
Sectorul aviatic a suferit atât la nivel mondial cât și la nivel național, ca urmare a declanșării pandemiei cu Covid-19. În primele sașe luni ale anului curent, au fost transportați 506 930 pasageri ceea ce constituie o descreștere de 62,3% față de perioada similară a anului 2019 când au fost transportați 1 343 938 pasageri, informează Autoritatea Aeronautică Civilă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!