Cetățeanul din Ucraina, în vârstă de 37 de ani, a fost reținut în data de 29 aprilie anul curent, pe sensul de intrare în țară de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Ocnița. Acesta se afla la volanul unui camion. În timpul controlului de frontieră a apărut mențiunea că acesta figurează în baza de date INTERPOL cu scop de arest și extrădare către organele de drept din România.
Bărbatul este învinuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de contrabandă cu țigări în proporții deosebit de mari fiind, acum doi ani, condamnat la cinci ani de privațiune de libertate.
Ca urmare, bărbatul a fost reținut și plasat în izolatorul de la Penitenciarul 13 din capitală, unde s-a aflat până astăzi. Materialele acumulate a cetățeanului străin au fost puse la dispoziția autorităților de ocrotire a normelor de drept din România, pentru a iniția procedura de extrădare și luarea măsurilor legale ce se impun în privința străinului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!