Real Madrid a încheiat sezonul 2017-2018 prin cucerirea celui de-al treilea său trofeu consecutiv în Liga Campionilor, dar în campania următoare a câştigat doar Mondialul cluburilor, iar absenţa unui succes important, la care s-a adăugat criza provocată de noul coronavirus, au contribuit la scăderea mărcii sale cu 13,8%.
Real Madrid, cel mai valoros brand fotbalistic din lume
Chiar şi în aceste condiţii, însă, madrilenii şi-au păstrat prima poziţie în ierarhia Brand Finance, cu 1,419 miliarde euro, devansând-o pe marea rivală FC Barcelona, a cărei marcă este estimată la 1,413 miliarde euro, în creştere cu 1,4% la sută.
Manchester United ocupă poziţia a treia, cu 1,314 miliarde euro, în ciuda faptului că gruparea de pe Old Trafford este departe de gloria sportivă din perioada lui Sir Alex Ferguson.
Liverpool, câştigătoarea ediţiei trecute a Ligii Campionilor şi proaspăta campioană a Angliei, ocupă poziţia a patra, depăşind-o pe rivala Manchester City, după ce valoarea mărcii „cormoranilor” a crescut cu 6 procente, de la 1,191 miliarde în 2019 la 1,262 miliarde.
Înaintea crizei generate de noul coronavirus, Brand Finance calculase o valoare a sectorului de 20,219 miliarde euro, însă mărcile celor mai valoroase cluburi de fotbal din lume s-au diminuat cu 751 milioane euro în ultimele luni, din cauza pandemiei.
Top 10 cele mai valoroase mărci din fotbal
- Real Madrid (Spania) 1,419 miliarde euro,
- FC Barcelona (Spania) 1,413 miliarde euro,
- Manchester United (Anglia) 1,314 miliarde euro,
- Liverpool (Anglia) 1,262 miliarde euro,
- Manchester City (Anglia) 1,124 miliarde euro,
- Bayern Munchen (Germania) 1,056 miliarde euro,
- Paris Saint-Germain (Franţa) 967 milioane euro,
- Chelsea (Anglia) 949 milioane euro,
- Tottenham Hotspur (Anglia) 784 milioane euro,
- Arsenal (Anglia) 719 milioane euro.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!