Angajații Direcției regionale Nord au întreprins măsuri de prevenire a contrabandei cu băuturi spirtoase. Astfel, la ora 22:30 pe direcția Criva - Podvirnoe au stopat o căruță, condus de către un locuitor al satului Criva, raionul Briceni, în vârstă de 59 de ani.
În urma verificărilor de rigoare s-a stabilit că transporta ascuns 15 butelii din masă plastică cu volumul a câte 40 litri fiecare. Acestea erau pline cu lichid incolor, specific după miros și proprietăți cu alcoolul etilic.
Audiată, persoana a declarat că nu cunoaște despre conținutul buteliilor întrucât oferă servicii de transport cu căruța în satul Criva și a fost solicitat ca seara să transporte încărcătura rspectivă contra sumei de 300 lei.
Ca urmare, marfa a fost ridicată și depozitată la sediul SPF Criva. Cercetările continuă și în prezent pentru a identifica implicarea altor persoane și elucidarea tuturor circumstanțelor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!