Noul Cod vamal vine să sistematizeze legislația vamală și va cuprinde actualul Cod vamal, Legea cu privire la tariful vamal și Legea cu privire modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice. Acesta are 11 titluri, împărțite în capitole și în secțiuni, având peste o mie de file.
Proiectul noului Cod vamal al Republicii Moldova a fost elaborat, timp de trei ani, de diferite echipe ale instituțiilor guvernamentale, inclusiv Ministerul Finanțelor, Serviciul Vamal, în comun cu experții Băncii Mondiale. Acesta a fost elaborat ținându-se cont de bunele practici internaționale și este apropiat prevederilor Codului vamal al Uniunii Europene.
Primul Cod vamal al Republicii Moldova a fost adoptat în 1993, cel de-al doilea – în 2000.
„Evoluțiile economice naționale și internaționale, concurența internațională au determinat necesitatea unor noi concepte vamale care urmează a fi integrate în noul Cod vamal”, se arată în nota informativă la proiect.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!