Procurorul a criticat sentința ca fiind una ilegală și a depus apel, insistând pe condamnarea celor doi la câte 15 ani închisoare, pe ambele capete de acuzare: huliganism și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, soldată cu decesul unei persoane.
Curtea de Apel Chișinău urmează să fixeze data și ora examinării apelului înaintat de procuror.
Cazul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial, când inculpații, împreună cu un coparticipant, l-au bătut crunt pe un tânăr, care a decedat, peste câteva zile, la spital.
Dosarul în privința coparticipantului a fost disjuns într-o procedură separată, acesta fiind anunțat în căutare.
La 26 iunie, instanța de judecată a pronunțat sentința în cazul omorului unui tânăr în fața unui club de noapte din Chișinău, în care au figurat drept învinuiți cei doi luptătorii K1. Unul dintre ei a fost achitat în totalitate, iar celălalt – achitat parțial și i s-a aplicat o amendă de 50.000 de lei, pentru un singur capăt de acuzare – „huliganism”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!