Ministerul Sănătății al României vine cu precizări referitoare la calitatea materialelor și echipamentelor medicale donate Republicii Moldova pentru combaterea pandemiei de Covid-19

Ca urmare a unor articole și postări denigratoare, apărute în mass media și pe rețelele de socializare din Republica Moldova, privind pretinsa calitate necorespunzătoare a echipamentelor medicale în sumă de circa 3,5 milioane euro, donate la 7 mai 2020 de România Republicii Moldova, Ambasada României la Chișinău vine informații la acest subiect.

Foto: IGSU România/facebook

Astfel, Ministerul Sănătății al României a precizat că:

  • Echipamentele donate Republicii Moldova respectă toate cerințele de performanță conform standardelor în vigoare;
  • Toate echipamentele donate respectă cerințele de etichetare și marcare a ambalajului – respectă prevederile punctului 13 din Anexa 1 la directiva 93/42/EEC sau Anexa 1, pct. 23 din Regulamentul (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului;
  • Măștile donate respectă numărul standardului european;
  • Toate echipamentele donate au marcaj CE plus raport testare, declarația de conformitate CE a producătorului, Certificatul de la producător, avizul de funcționare plus anexe emise de ANMDMR pentru distribuitor.
  • În urma realizării recepției echipamentelor înainte de a fi donate, nu au fost constatate deficiențe.

Ambasada României în Republica Moldova regretă că ajutorul umanitar oferit la momentul oportun, cu generozitate, dezinteresat și necondiționat de poporul român cetățenilor Republicii Moldova pentru combaterea pandemiei de Covid-19 a ajuns subiect de dispute politice.

Amintim că la date de 4 iunie 2020, Direcția Națională Anticorupție din România a anunțat că s-a autosesizat și a inițiat o cauză penală pe achiziţiile de materiale de protecţie împotriva infecţiei cu noul coronavirus realizate de Unifarm. Asta după ce deputatul USR, Emanuel Ungureanu, care este și Vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, a declarat ca achizițiile vizate au fost la suprapreț, iar echipamentele ar fi de proastă calitate, astfel încât unele spitale din România le-au refuzat.

Mai mult, deputatul român susţinea că măşti şi echipamente de proastă calitate, achiziţionate de Unifarm, ar fi fost donate Republicii Moldova, iar informații ce demonstrează acest lucru ar fi fost deja furnizate către Direcția Națională Anticorupție din România.

La data de 7 mai a.c, a avut loc ceremonia publică de prezentare a asistenței umanitare acordate de România Republicii Moldova, în contextul prevenirii răspândirii pandemiei de Covid-19, s-a desfășurat, așa cum era preconizat, sub podul de la Telecentru.

Guvernul României a donat către cetățenii Republicii Moldova 500.000 de măști FFP2 necesare pentru spitalele din Republica Moldova, 25.000 de combinezoane, 200.000 de măști, medicamente care pot să asigure tratamentul pentru cetățenii bolnavi de coronavirus, flacoane de spirt, biocide, viziere, ochelari, care sunt necesare pentru a asigura protecția personalului de sănătate, etc.

În dimineața de 6 mai 02020 autoritățile române au anunțat că un convoi de 20 de camioane a pornit spre Republica Moldova.

Guvernul României a aprobat în şedinţa din data de 30 aprilie acordarea unui ajutor umanitar pentru Republica Moldova în valoare de 16,5 milioane de lei (echivalentul 3,5 milioane de euro) sub forma unor materiale sanitare necesare pentru a face faţă eforturilor de limitare a răspândirii infecţiei cu coronavirus.

În același timp, amintim că Guvernul României a trimis în misiune de susținere o echipă de 42 de specialiști medicali care au muncit împreună cu medicii din Republica Moldova, în contextul gestionării situației epidemiologice. Misiunea a durat 15 zile, începând cu data de 30 Aprilie 2020.


Pub