„Am discutat despre cele mai importante probleme social-economice din țara noastră, finalizarea reformei sectorului financiar și bancar, menținerea statutului independent al Băncii Naționale a Moldovei, politica bugetar-fiscală, politica energetică, combaterea corupției și consolidarea statului de drept.
De asemenea, am examinat perspectivele de elaborare și semnare a unui nou Program de cooperare dintre Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional pentru următorii ani, în valoare de 550 milioane dolari SUA. Astfel, este preconizată o ședință a Consiliului Directorilor FMI deja în luna septembrie curent.
Misiunea FMI a desfășurat deja primele consultații în format online cu Guvernul și Banca Națională a Moldovei, iar activitatea în acest sens continuă, de aceea astăzi, am convenit să organizăm o nouă rundă de negocieri după încheierea misiunii în luna iulie”, se mai arată în sursa citată.
„Sprijinul financiar din partea FMI este esențial pentru Republica Moldova a cărei economie, în mod clar, a fost afectată de pandemia de Covid-19. Suntem gata să discutăm și să îndeplinim cele câteva puncte importante prevăzute în acordul de finanțare și să continuăm colaborarea. Mai ales că ultimul program cu FMI a fost îndeplinit cu succes”, a spus, la rândul său și premieurl Ion Chicu, după o discuție cu misiunea FMI, de ieri.
În luna aprilie 2020 Consiliul de directori al FMI a aprobat un credit de urgență pentru RM în sumă de cca 235.000.000 de dolari, care a fost acordat pentru suport bugetar în condițiile prognozelor de contractare economică. Guvernul s-a adresat FMI în luna Martie pentru a susține RM în depășirea urmărilor crizei economice generate de pandemie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!