„Nu dictăm conducerii Moldovei ce vector extern să aleagă. Dar acest lucru nu înseamnă că Rusia nu are propriile sale interese. Le are, la fel ca și alte țări. Și le vom proteja întotdeauna”, a declarat ambasadorul.
El a amintit că autoritățile de la Moscova au avertizat Chișinăul privind acordul cu UE, semnat de guvernul moldovean în anul 2014, că va afecta negativ relațiile economice cu Rusia. „Noi am propus negocieri pentru rezolvarea acestei probleme, însă nu am fost ascultați. Guvernul rus a fost obligat să impună restricții la importul unui număr de mărfuri moldovenești pentru a reduce la minimum riscurile de export și re-export de mărfuri din țări terțe”, a spus Vasnețov.
Potrivit acestuia, relațiile economice s-au îmbunătățit datorită lui Igor Dodon și a premierului Ion Chicu: „produsele moldovenești se întorc treptat pe piețele rusești”.
El a menționat „numeroase sondaje”, potrivit cărora „opinia cetățenilor moldoveni a fost împărțită în mod egal între UE și Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU)”, spunând că ignorarea acestor „sentimente” este cel puțin o lipsă de viziune.
Vasnețov a vorbit despre împrumutul rusesc declarat neconstituțional de magistrații CC: „Este regretabil faptul că unii politicieni, care urmăresc anumite scopuri politice, au neglijat nevoile poporului moldovean și interesele cooperării strategice cu Rusia, a căror importanță pentru republica nu poate fi supraestimată. Deși aceiași reprezentanți ai opoziției proeuropene în timpul întâlnirilor cu mine susțin că vor să coopereze cu Rusia, iar împrumutul acordat de țara noastră este necesar, iar condițiile sale sunt favorabile”, a remarcat diplomatul rus.
El a amintit că Guvernul rus a răspuns solicitării Guvernului de la Chișinău cu privire la reluarea negocierilor pe creditul rusesc. Acest credit, spune ambasadorul, nu este unul argumentat politic, ci reprezintă un ajutor sincer al Federației Ruse pentru Republica Moldova.
Diplomatul susține că Rusia s-a opus întotdeauna creării unor linii de divizare în Europa, dar și în toată lumea. „Nu căutăm dușmani și suntem deschiși pentru o cooperare benefică reciproc cu toate țările. În același timp, așa cum au demonstrat în mod clar evenimentele din ultimii ani, nu vom merge la compromis cu interesele securității naționale, așa cum, din păcate, s-a întâmplat în anii 90. Atunci cineva din Occident a încercat să-i convingă pe toți că după Războiul Rece în lume va fi instaurată o hegemonie a unei singure puteri. Acest lucru nu s-a întâmplat, așa cum a arătat viața, se creează o ordine mondială multipolară” a spus Vasnețov.
Amintim că la data de 7 mai, anul curent, magistrații Înaltei Curți au declarat neconstituțional acordul de împrumut financiar de stat în valoare de 200 de milioane de euro, dintre Republica Moldova și Federația Rusă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!