Începând cu data de 1 iulie, cetățenii din următoarele țări, vor avea acces pe teritoriul UE: Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay și China* vor avea voie să intre în Europa, informează SchengenVisaInfo.com.
China* ar putea fi inclusă în listă, dar numai cu condiția unei acțiuni reciproce a autorităților chineze.
SUA, Brazilia și Rusia, lideri printre țările cu cel mai mare număr de cazuri de coronavirus confirmate, nu au fost, de asemenea, incluse în listă.
Consiliul Uniunii Europene a menționat că această „recomandare a consiliului nu este un document obligatoriu legal”. Fiecare stat membru al UE va fi responsabil de implementarea recomandărilor.
Lista țărilor va fi revizuită la fiecare două săptămâni.
Inițial, Uniunea Europeană a avut în vedere aproximativ 50 de țări ai căror cetățeni vor fi lăsați să intre pe teritoriul Uniunii Europene începând cu 1 iulie 2020.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!