Potrivit unui consilier din CMC din partea fracțiunii PL, Veronica Herța, este vorba de către Ghenadie Botezat. Herța, mai prezintă unele documente că precum Botezat este în continuare administrator a acelor companii. „ Acestea fiind companiile care dețin în proprietate mai multe imobile pe teritoriul pieței centrale, inclusiv și spațiile amplasate la intrarea în piață din str. Armeană. Cum credeți interesele pieței le va promova aceasta persoană sau a afacerii pe care o administrează de ani buni. Cât de bun manager nu ar fi, dar nu pui lupul paznic la oi”, se arată într-o postare pe pagina sa de Facebook.




Contactat telefonic, directorul adjunct al Pieței Centrale, Ion Pîntea, a declarat pentru UNIMEDIA că acesta nu mai este administratorul acelor companii. „Este o încercare de a manipula opinia publică și denigrarea întreprinderii municipale”, a precizat Pîntea.
Amintim că primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, l-a desemnat pe Ion Pîntea director interimar al Î.M. „Piața Centrală” , după ce fostul director a scris cerere de demisie din propria inițiativă.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!