Cei trei adolescenți din raionul Taraclia, învinuiți de violarea fostei colege de clasă de 16 ani, trimiși pe banca de acuzații

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a terminat urmărirea penală și i-a trimis pe banca acuzaților pe trei adolescenți acuzați că, în noaptea de 15 spre 16 martie 2020, ar fi abuzat sexual o fostă colegă de clasă.

Foto: regional.md

Victima ar fi fost ademenită de către inculpați, iar după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, au profitat de imposibilitatea fetei de a se apăra și de a-și exprima voința, și au comis faptele care le sunt incriminate.

Inspectoratul de Poliție Taraclia și Procuratura raionului Taraclia a inițiat dosarul, iar ulterior, la 25 martie curent, dosarul a fost retras din procedură și transmis în gestiunea Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea procurorilor PCCOCS. Concomitent, pe dosar a fost format un grup de urmărire penală, care inlude și angajați ai organelor de drept din Taraclia. În condițiile celor stabilite și în vederea asigurării efectuării urmăririi penale fără impedimente, s-a decis reținerea și ulterior arestarea persoanelor implicate în comiterea faptei, măsură care a rămas în vigoare până la moment.

În rezultatul obținerii și analizei tuturor probelor pe dosar, inclusiv a expertizelor medico-legale, informatice, biologice și psihologice, precum și a depozițiilor unui cerc larg de persoane, dar și prin coroborarea lor, a devenit posibilă punerea făptașilor sub învinuire pe două capete de acuzare: viol și satisfacerea poftei sexuale în forme perverse. Prin urmare, în cazul în care vinovăția acestora va fi demonstrată în instanța de judecată, făptașii riscă de la 5 la 12 ani închisoare.

Conform normelor de procedură, competența de examinare a faptelor îi revine Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, unde a și fost expediat dosarul. Menționăm că orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.

Victima a beneficiat de îngrijiri medicale și asistență psihologică, astfel încât a fost redus la maxim riscul revictimizării acesteia.


Pub