În cele două sate este instalată o rețea electrică cu lungimea totală de peste 20 de kilometri, cu peste 700 de corpuri de iluminat de tip LED. Toate cele șase posturi de transformare vor fi modernizate și va fi instalat un sistem inteligent pentru aprinderea și stingerea luminii la anumite ore.
Într-o adresare video, deputatul Ilan Șor a declarat că scopul de a ilumina, cu susținerea Partidului Șor, până la finele anului a peste 100 de localități din țară va fi realizat.

„Modernizarea infrastructurii este prioritatea noastră și sunt sigur că vom realiza acest lucru. Pas cu pas, în loc de palavre, noi aducem Europa prin fapte acasă. Acesta este scopul nostru pe care îl vom realiza”, a declarat Ilan Șor.
Comuna Piatra are peste 2600 de locuitori.
Zilele trecute, în raionul Orhei au fost date în exploatare și lansate lucrări de iluminare stradală în alte câteva localități, iar de la începutul anului curent, în mai multe sate din diferite regiuni ale țării deja au fost implementate asemenea proiecte. Ample lucrările de iluminare stradală sunt realizate, în prezent, cu susținerea personală a lui Ilan Șor în orașul Taraclia din sudul țării.
Până la sfârșitul acestui an, Partidul „Șor” va implementa proiecte de iluminare stradală în circa o sută de localități din țară, inclusiv în toate cele 74 de sate din raionul Orhei. De menționat că, dintre toate circumscripțiile uninominale din țară în care au fost aleși deputați la ultimele alegeri parlamentare, cele mai multe proiecte de infrastructură sunt implementate în circumscripțiile în care au învins Ilan Șor și echipa sa.
Reprezentanții Partidului „Șor” au câștigat alegerile locale din toamna trecută în 29 din cele 38 de primării din raionul Orhei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!