Este vorba despre medicul toxicolog Eugeniu Buceațchi, acesta activa în cadrul spitatului Sfânta Treime de peste 10 ani.
Inspectoratul de Poliție Rîșcani a fost alertat în dimineața zilei de 27 mai, ora 06.00, de către colegii răposatului. „La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. S-a stabilit că medicul, în vârstă de 39 de ani, a fost depistat decedat în camera de odihnă. Din discuțiile cu colegii de serviciu s-a aflat că acesta era în tura de noapte”, a menționat ofițera de presă a Direcției de poliție a municipiului Chișinău.
Natalia Stati nu a confirmat informațiile apărute în presă, precum că medicul ar fi avut anterior tentative de suicid.
Corpul neînsuflețit al doctorului va fi supus expertizelor, pentru a fi stabilită cauza exactă a decesului.
IP Rîșcani a inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs decesul.
Colectivul Spitalului a exprimat condoleanțe și compasiune familiei și rudelor apropiate medicului.
Ieri, alt medic ce activa la Spitalul Clinic Sfânta Treime a decedat, din cauza infecției cu Covid-19. Este vorba despre Stelian Candîba, medic chirurg categoria superioară din cadrul secției Chirurgie Septică, în vârstă de 66 de ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!