Mold-street: Cele trei bănci implicate în frauda bancară au de rambursat încă 11,7 miliarde lei

Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, implicate în frauda bancară, au rambursat în primul trimestru al anului 2020 doar 33,5 milioane lei, din creditele de urgenţă de 14,1 miliarde lei acordate în 2014-2015, scrie Mold-street.

Foto: UNIMEDIA

În primul trimestru al acestui an, cele trei bănci au încasat din vânzarea gajului doar 2,5 milioane lei, iar din vânzarea activelor aflate în posesie - 4,15 milioane lei.

Potrivit sursei, cele trei bănci au 237 de debitori aflați în proces de insolvabilitate, iar suma validată care urmează a fi restituită este de 4,43 miliarde lei. Problema este că de la unii debitori nu mai ai ce lua, iar gajul a fost supraevaluat la momentul luării creditelor de la cele trei bănci.

De asemenea, din cele 456 de titluri executorii în valoare de 1,73 miliarde lei, în trimestrul I al anului au fost executate total sau parțial doar 86 de titluri, în valoare de 5,44 milioane lei.

Prin urmare, suma restantă spre rambursare de către cele trei bănci este de 11,7 miliarde lei. Ea, însă, nu include şi dobânzile de sute de milioane lei achitate din bugetul de stat la creditele de urgenţă.

Acum pe rol se află 82 de acțiuni în instanțele de judecată (banca are calitatea de reclamant), cu valoarea pretențiilor de 4,28 miliarde lei, scrie Mold-street, cu referire la datele BNM.

Totodată, 50 de dosare penale se află în gestiunea organelor de anchetă penală, procurorii calculând un prejudiciu de peste 35,4 miliarde lei. Aici BNM precizează că totalul dosarelor penale și valoarea totală a acestora nu pot fi utilizate, având în vedere că sunt raportate de fiecare bancă separat, fără a lua în considerație că pot face obiectul aceleiași investigații.


Pub