„Impus de falsurile promovate de unii colegi din Parlament, public rezultatul testului la Covid-19”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.
Amintim că joi, 21 mai 2020, Eugeniu Nichiforciuc a fost testat pozitiv la infecția cu Covid-19, împreună cu soția sa. Anunțul a fost făcut de Dumitru Diacov, care a mai anunțat că o zi mai devreme a avut loc ședința fracțiunii PD, la care au participat și 5 membri ai Guvernului.
După anunțul lui Dumitru Diacov, începând de vineri, toți deputații din Parlamentul Republicii Moldova se află în autoizolare. Dispoziția privind stabilirea regimului de autoizolare pentru toți deputații a fost semnată de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi. Deputații vor sta acasă până în momentul în care vor primi rezultatele testelor, ce urmează a fi efectuate la sfârșitul săptămânii curente, și doar dacă acestea vor fi negative.
Miniștrii vor face investigațiile din cont propriu, la un laborator privat, pentru a nu „încărca laboratoarele de stat”, deși au și ei dreptul la testare gratuită.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!