„O nouă stație de așteptare a transportului public a fost amenajată pe strada Mihai Viteazul din sectorul Buiucani al capitalei. Costurile au fost suportate de un agent economic. Tot pe strada Mihai Viteazul, de cealaltă parte a drumului, urmează să mai fie amenajată una la fel”, a scris Ion Ceban pe pagina sa oficială de Facebook, precizând stația a fost strămutată cu 50 de metri mai aproape de strada Columna, pentru a fluidiza traficul în direcția Ștefan cel Mare.
Edilul capitalei a anunțat, cu această ocazie, că Primăria intenționează să repare toate stațiile de așteptare a transportului public.
El a declarat că majoritatea dintre ele se află într-o stare dezastruoasă, „după ce jumătate din numărul total de 546 de stații din municipiu, au fost acaparate printr-o schemă de agentul economic „Epamedia" SRL, în anul 2007.”
El a spus că a cerut anterior inițierea procedurilor de reziliere a contractelor cu toți agenții economici care au construit pavilioane comerciale în locul stațiilor de așteptare.


Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!