(video) Două din cele 168 de ambulanțe din Turcia au fost livrate în Moldova și urmează să fie evaluate. Ministra Sănătății: Le vom testa, pentru a decide ce facem cu executarea contractului

Două dintre cele 168 de ambulanțe pentru care a fost semnat un contract cu o firmă din Turcia au fost livrate în Moldova. Acestea urmează să fie evaluate de către un grup de specialiști pentru a stabili dacă corespund cerințelor, iar ulterior să fie luată o decizie în privința executării contractului. Despre asta a anunțat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, la UNinterviu, pentru UNIMEDIA.

„Noi vrem ca să fie evaluată dotarea, corespunderea acestui echipament cu cerințele tehnice care au fost descrise în cadrul caietului de sarcini, dacă corespund acelor cerințe care sunt descrise în contractul care a fost încheiat. În cel mai scurt timp noi vom reveni la acest subiect, când ne va permite și situația epidemiologică pentru a le testa, pentru a vedea și ulterior să decidem ce facem în continuare cu executarea acestui contract”, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Totodată, ministra Sănătății a declarat că licitația nu a fost trucată așa cum se vehicula.

„Licitația nu a fost trucată, dar vă spun din care considerent. Eu am încheierea Procuraturii anticorupție cu privire la neenițierea unui dosar penal pe procedura de achiziții publice, în privința procurării acestor ambulanțe. În opinia organelor de drept totul a fost în condițiile cadrului normativ și nu există elementele constitutive ale unei acțiuni pentru a iniția un dosar penal și în condițiile respective noi avem toată șansa să participăm într-o instanță de aritraj internațional cu un litigiu și în cazul dat să plătim unei părți contractante acel venit pe care l-a ratat ca rezultat al neexecutării al acestui contract”, a explicat ministra.

Întrucât pe 20 ianuarie a expirat termenul contractului, Viorica Dumbrăveanu a mai precizat că în aceeași lună, adică ianuarie, s-a coordonat și s-a încheiat un acord adițional de prelungire pentru încă un an a termenului.

Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco insista pe rezilierea contractului cu firma turcă, pentru că ambulanțele ar fi de proastă calitate și la un preț prea mare pentru nivelul de dotare al acestora. Comisia a constatat că ambulanțele sunt „sub orice critică”, iar prețul stabilit între 60 și 79 de mii de euro pentru o unitate este prea mare, a declarat anterior Nemerenco.

În luna ianuarie, premierul Ion Chicu a declarat că a rămas valabil contractual semnat cu firma din Turcia și cele 168 de ambulanțe vor fi livrate în R. Moldova în următoarele patru-cinci luni.


Pub