(video) Ministra Sănătății spune că doar o anchetă epidemiologică poate stabili cauza infectării medicilor români: Ei au venit cu echipamentul lor și cu o instruire corespunzătoare

Dintre cei 42 de medici și asistenți medicali, care au venit în țara noastră, acum 3 săptămâni, pentru a oferi suport specialiștilor din spitalele din țară în tratarea pacienților infectați cu noul tip de coronavirus, 7 au fost depistați cu Covid-19. Echipa de peste Prut a venit cu propriile echipamente de protecție, iar sursa și cauza care ar fi dus la îmbolnăvirea acestora poate fi determinată doar în cadrul unei anchete epidemiologice, a declarat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu la UNInterviu pentru UNIMEDIA.

„Prima persoană care s-a infectat, este vorba despre coordonatorul grupului de medici care a venit, cel care nu a realizat actul medical, el coordona, acorda asistență, se deplasa dintr-o parte în alta, dar nu poate nimeni să se expună cum se întîmplă. Deci medicii, cu adevărat, au venit cu instruirea corespunzătoare, au venit cu echipament din România. Pentru asta este nevoie să fie realizată o anchetă epidemiologică și doar în baza acestei anchete de poate determina care este sursa, cauzele”, a explicat ministra Sănătății, la UNInterviu pentru UNIMEDIA.

La 30 aprilie, o echipă formată din 42 de medici și asistenți medicali din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Sănătății a venit în Republica Moldova pentru a sprijini personalul medical din țara noastră în lupta împotriva pandemiei de Covid-19. Aceștia au acordat, alături de colegii moldoveni, asistență medicală și îngrijire pacienților infectați și au instruit personalul medical din instituțiile din Bălți, Chișinău și Cahul.

Șapte persoane din echipa care a fost în Republica Moldova au fost testate pozitiv la noul coronavirus, dintre care patru sunt cadre medicale (3 medici și o asistentă medicală). Potrivit Grupului pentru Comunicare Strategică toate persoanele sunt asimptomatice, cu stare generală bună și sunt tratate în țară.

România va acorda din nou sprijin Republicii Moldova, în lupta cu noul tip de coronavirus. Președintele român Klaus Iohannis a aprobat participarea Armatei României cu forţe, mijloace şi echipamente la o nouă misiune de asistenţă umanitară pentru țara noastră. Ajutorul include formarea unei echipe de specialiști care se va deplasa la Chișinău, pentru a acorda susținere medicală, punerea la dispoziţie a unei aeronave pentru transport de materiale medicale, dar și altele, potrivit Agerpres.


Pub