„Așa cum a expus Procurorul general în briefingul din 18 mai, luni, Procurii PCCOCS au emis ordonanță de punere sub învinuire pe 3 capete de acuzare: spălare de bani, escrocherie și conducerea grupului criminal. Respectiv fiind citat la domiciliu nu s-a prezentat la organele de urmărire penală. Din informațiile de care dispunem nu se află pe teritoriul Republicii Moldova, în asemenea circumstanțe am decis să înaintăm demers privind aplicarea măsurii preventive, sub formă de arest. Vedem ce spune instanța”, a declarat Caracuian.
Amintim că luni, șeful Procuraturii Generale, Alexandru Stoianoglo, a anunțat într-un briefing de presă că Vladimir Plahotniuc este beneficiarul banilor obținuți în urma furtului miliardului, prin intermediul grupului Șor, iar în privința sa urmează a fi înaintate încă trei capete de acuzare și solicitată extrădarea imediată din SUA, pentru a fi tras la răspundere în Moldova.
„Dispunem de probe incontestabile, care indică faptul că anume cetățeanul Plahotniuc este beneficiarul banilor, obținuți sub formă de credit de la BEM, prin intermediul grupului Șor, acoperit în consecință de mijloacele financiare ale Băncii Naționale, în total, peste 100 de milioane de dolari americani”, a precizat acesta.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!