Un deputat PD, diagnosticat cu Covid-19 după ce a participat la ședința fracțiunii, alături de 5 membri ai Guvernului

Un deputat din cadrul fracțiunii Partidului Democrat a fost diagnosticat cu noul tip de coronavirus. Anunțul a fost făcut de Dumitru Diacov, care a mai anunțat că ieri a avut loc ședința fracțiunii PD, la care au participat și 5 membri ai Guvernului. În context, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a anunțat că toți deputații, precum și angajații secretariatului Parlamentului vor fi supuși testării.

Este vorba despre deputatul Eugeniu Nichiforciuc, acesta fiind testat pozitiv astăzi, împreună cu soția sa.

„M-a anunțat că ieri a depus probele la coronavirus și acum au venit rezultatele. Dumnealui a fost ieri la ședința fracțiunii, era în mască și celelalte atribute. S-a păstrat distanța, sper că nimeni dintre colegii noștri nu a prins nevoia asta de coronavirus. Nu are niciun fel de simptome, dar rezultatul este pozitv al lui și al soției”, a anunțat Dumitru Diacov.

Acesta a mai precizat că la ședința de ieri a fracțiunii PD au participat și 5 membri ai Guvernului.

În context, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi a anuțat că toți deputații și angajații secretariatului Parlamentului vor trece testul la coronavirus, în cadrul ANSP.

Directorul ANSP, Nicolae Furtună, a menționat că cel mai bine este ca testele să fie efectuate la sfârșitul săptămânii: Dacă ați contactat în contact aproape, fără mască, la mai puțin de 1 metru și mai mult de 15 minute, dacă se prelevează astăzi testul, rezultatul va fi negativ. Cel mai bine este ca testele să fie prelevate la sfârșit de săptămână, pe nemâncate și fără fumat”.

„Prima să treacă testul fracțiunea noastră, opoziția după noi și cei de la guvernare săptămâna viitoare. Am contactat cu opoziția, veneau să întrebe când se demite Guvernul, domnul Reniță în general venea foarte des”, a spus, mai în glumă, mai în serios, Dumitru Diacov.

În replică, deputatul Alexandr Slusari a întrebat dacă fracțiunea PD nu trebuie să fie în carantină, pentru a preveni răspândirea infecției.

„De mâine îi trimitem pe toți în carantină”, a răspuns Zinaida Greceanîi.


Pub