(video) Protest la Parlament: Oamenii cer să fie redeschise centrele comerciale

Mai mulți agenți economici dar și persoane care activează în centrele comerciale au protestat în fața Parlamentului, solicitând să li permită să revină la lucru. Aceștia și-au argumentat poziția prin faptul că condițiile din centrele comerciale sunt mai bune, iar dreptul de a ieși la muncă o au atât cei care lucrează în magazine, care s-au redeschis în urma deciziei CSE, dar și cei care activează în centrele mai mari. „Vrem un regulament clar când și cum să activăm. Vrem să lucrăm!”, a scandat mulțimea.

Foto: realitatea.md

„Aceste persoane își i-au marfa și o vând pe o stradă, acolo unde nimeni nu le fugărește. Nu este corect ca magazinele să activeze și restul nu. În centrele comerciale sunt cele mai bune condiții pentru oameni, anume acolo nu trebuie de interzis accesul oamenilor. Acum oamenii se umilesc, își i-au marfa și o vând după gard, Vă rugăm, faceți ceva cu aceste constatări și lăsați lumea să lucreze”, a declarat un protestatar.

Totodată a declarat că cerințele pe care le înaintează acestea sunt necesare pentru relansarea economiei.

„Dacă astăzi deficitul bugetar este de 20 miliarde, iar toate afacerile vor sta în umbră ca în anii 90, știți cum îi va fi bine? Polițiștilor care vor lua mită, procurorilor, judecătorilor, dar bugetul, pensionarilor bani nu vor fi. Aceste 20 de miliarde sunt jumătate din bugetul țării”, a mai adăugat acesta.

La discuții cu protestatari au ieșit câțiva membri ai Pro-Moldova și au menționat că proiectul de lege cu privire la forța majoră a fost înregistrată astăzi, iar mâine la ședința plenului va insista asupra aprobării acesteia.

„Vom căuta posibilitatea legală ca statul să aibă grijă de mediul de afaceri. Ce a fost decis ilegal să fie compensat. Au fost foarte multe pierderi”, a menționat mulțimii Andrian Candu.

Oamenii s-au adunat din mai multe raioane ale țării, printre care Bălți și Soroca.

Amintim că pe 15 mai a fost ridicată starea de urgență, iar în următoarea zi, pe 16 mai, a fost instituită stare de urgență în sănătate publică, de către Comisia Situații Excepționale. Printre deciziile luate de aceștia s-a numărat și redeschiderea saloanelor și reluarea serviciilor stomatologice. Autoritățile au menționat că redeschiderea piețelor din Bălți și Chișinău, dar și a centrelor comerciale este prea periculos, întrucât ar provoca un val mare de infectări în rândul locuitorilor. Potrivit lor, cel mai probabil începând cu 1 iunie oamenii vor putea reveni la muncă, întrucât la moment aceștia stabilesc regulile pentru reluarea acestor activități


Pub