Când vor fi testați deputații la Covid-19, după ce Eugeniu Nichiforciuc a anunțat că este pozitiv la coronavirus

Deputații o să treacă testul Covid-19 săptămâna viitoare. Cel puțin asta a declarat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la finalul ședinței Legislativului de astăzi.

Foto: UNIMEDIA

„Despre testări o să vă anunțe secretariatul online pe fiecare. Săptămâna viitoare în dependență de situație”, a punctat aceasta.

Un deputat din cadrul fracțiunii Partidului Democrat a fost diagnosticat cu noul tip de coronavirus. Anunțul a fost făcut de Dumitru Diacov, care a mai anunțat că ieri a avut loc ședința fracțiunii PD, la care au participat și 5 membri ai Guvernului.

Este vorba despre deputatul Eugeniu Nichiforciuc, acesta fiind testat pozitiv astăzi, împreună cu soția sa.

Directorul ANSP, Nicolae Furtună, a menționat că cel mai bine este ca testele să fie efectuate la sfârșitul săptămânii: Dacă ați contactat în contact aproape, fără mască, la mai puțin de 1 metru și mai mult de 15 minute, dacă se prelevează astăzi testul, rezultatul va fi negativ. Cel mai bine este ca testele să fie prelevate la sfârșit de săptămână, pe nemâncate și fără fumat”.


Pub