Ion Chicu: „Doamne iartă-mă și păzește-mă de păcate. Dă-mi minte și putere să reacționez înțelept și calm la așa ceva”

„Doamne iartă-mă și păzește-mă de păcate. Și dă-mi minte și putere să reacționez înțelept și calm la așa ceva. Să fim milostivi și înțelegători. Se poate întâmpla cu fiecare dintre noi, ca rațiunea să ne fie întunecată de puterea instinctelor, ispitelor și rătăcelilor” - așa a reacționat premierul Ion Chicu la comunicatul Mitropoliei Moldovei, prin care este avertizat că va fi „exclus din pomenirea și rugăciunea Bisericii”, dacă nu va revizui unele decizii legate de combaterea pandemiei de Covid-19.

Foto: UNIMEDIA

„Să ne rugăm cu toții pentru luciditate și sănătatea oamenilor. Inclusiv, a cetățenilor birocrați și angajați ai Bisericii.

p.s. Această criză ne reamintește cât de important este să restabilim sistemul de educație/învățământ în țară. Într-o societate elevată asemenea "avertismente" nu ar avea cum să apară. N-ar avea rostul. Doamne iartă-mă”, a scrie premierul Ion Chicu, pe pagina sa de Facebook.

Ion Chicu / Sursa:Facebook

Pe 19 mai, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu Mitropolitul Vladimir, i-a cerut premierului Ion Chicu să revizuiască noile prevederi ale Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică în privința oficierii serviciilor divine și a altor manifestări tradiționale religioase până pe data de 30 iunie, astfel încât credincioșii să aibă acces în lăcașele sfinte. În caz contrar, șeful Guvernului este avertizat că va fi „exclus din pomenirea și rugăciunea Bisericii”.


Pub