Ion Chicu, după ce Avia Invest a plătit o datorie de 22 de milioane de lei: „Sper că tot așa de rapid vor fi achitate și circa 10 milioane lei restanțe la plata impozitelor”

„Este un lucru bun”, astfel a catalogat prim-ministru Ion Chicu faptul că Avia Invest a achitat o datorie de 22 de milioane de lei față de stat.

Foto: UNIMEDIA

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Chicu spune că speră că compania va achita și restul banilor.

„„Investitorul” a înțeles că datoria față de stat trebuie de achitat. Nu suntem în iulie 2019 și reeșalonări de plăți la stat nu ai cum să obții. Am fost informat, că datoria de circa 22 milioane de lei față de Autoritatea Aeronautică Civilă a fost achitată astăzi. Este un lucru bun.

Sperăm că tot așa de rapid vor fi achitate acele circa 10 milioane lei restanțe la plata impozitelor și taxelor la buget”, se arată în postarea sa.

Amintim că Guvernul a anunțat că va începe procedura de insolvabilitate a companiei Avia Invest, din cauza că aceasta nu și-a achitat datoriile.

Anterior, într-o conferință de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate, Igor Dodon a adus acuzații Guvernului Sandu cu privire la reeșalonarea datoriei companiei Avia Invest. Potrivit acestuia, dacă datoria nu era reeșalonată, contractul de concesionare ar fi fost anulat.

Partidul Acțiune și Solidaritate a dezmințit acuzațiile președintelui Igor Dodon. Într-un comunicat, cei din Partidul Acțiune și Solidaritate spun că Guvernul nu are nicio legătură cu reeșalonarea datoriilor. „Decizia a fost luată de Octavian Nicolaescu, fostul director al Autorității Aeronautice Civile, pus în funcție de PD, partenerul actual de coaliție al lui Dodon”, spun cei din PAS.


Pub