Potrivit Consiliului Bisericesc al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din Bălți, chipul Medicului Îmbrăcat în Haine de Protecție anti-Covid nu va fi o imagine sacră( icoană), dar ea ne va da sentimentul real al prezenței lui Dumnezeu în efortul, dedicația, generozitatea și jertfa medicilor, farmaciștilor, asistenților medicali, infermierilor, felcerilor, moașelor, laboranților și tuturor lucrătorilor medicali din toată lumea.
„Acestă pictură va fi o carte, care ne va arăta că viața nu este doar un element din statistici; că orice viață contează și orice viață salvată este o minune Dumnezeiască.
La fel, aceasta va fi o chemare a omului la dragostea față de aproapele, la pocăință și la iertare”, se mai arată în comunicatul Consiliului Bisericesc.
Amintim că de la începutul pandemiei, în Republica Moldova au decedat 11 lucrători medicali, din cauza Covid-19. În total, noul coronavirus a făcut 228 de victime în Republica Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!