„Întrebarea este când va veni şi cât de mare va fi al doilea val, după părerea mea”, a spus dr. Andrea Ammon, directoarea Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC). Ammon, o fostă consilieră a guvernului german a mai declarat că, privind caracteristicile virusului şi la informaţiile pe care le avem din diferite ţări în ceea ce priveşte imunitatea populaţională care este între 2 şi 14%, un nou val este foarte probabil.
„Între 85% şi 90% din populaţie este încă susceptibilă, iar virusul este încă în jurul nostru circulând mult mai mult decât o făcea în ianuarie şi februarie. Nu vreau să fiu alarmistă, dar trebuie să fim realişti. Nu este momentul să lăsăm garda jos”, a mai spus ea, citează Digi24.
Majoritatea guvernelor europene au început relaxarea restricţiilor impuse la mijlocul lunii martie. Unele dintre ţări au redeschis chiar barurile şi restaurantele, în timp ce altele merg pe o abordare mai circumspectă şi au permis doar o eliminarea a restricţilor de circulaţie interne.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!