Potrivit oamenilor legii, cazul a fost înregistrat pe data de 7 octombrie 2017, când Polițiștii Inspectoratului sectorului Centru, au fost alertați de către 2 bărbați, care au declarat că au devenit victimele unui atac tâlhăresc în timp ce se aflau pe strada Aleea Gării.
La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului și ofițerii de investigație din cadrul DP a municipiului Chișinău. La locul faptei victimele au comunicat că 3 persoane necunoscute , i-au agresat fizic ,deposedându-i de bunuri și mijloace bănești. Totodată victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale. Suma prejudiciului cauzat constituie 17 700 lei.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în baza art.188 Cod Penal „Tâlhărie”.
În cadrul cauzei penale polițiștii imediat au dispus un șir de măsuri speciale de investigație și urmărire penală pentru stabilirea și reținerea făptașilor.
Astfel în urma acțiunilor întreprinse de forțele de ordine, a fost reținut un bărbat în vârstă de 44 ani și o femeie de 43 de ani, iar ulterior pe numele acestora au fost emise sentințe judecătorești. A treia complice, o femeie de 45 de ani, a fost anunțată în căutare, de către IP Centru, pentru neprezentarea la organele de drept.
Aceasta a fost localizată și escortată la inspectorat. Femeia a fost plasată în arest pentru un termen de 30 de zile. Conform legislației în vigoare acesta riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 8 la 10 ani.
Este de menționat că anterior aceasta a fost judecată pentru infracțiuni similare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!