Potrivit unui comunicat al poliției, acesta era autoritate criminală în raionul Criuleni și orașul Vadul lui Vodă și a fost anunțat în căutare de către organele de poliție, fiind condamnat la pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 7 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semi-închis, pentru comiterea infracțiunii de vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Bărbatul are 53 de ani și este originar din raionul Criuleni.
Acesta se ascundea de organele de drept în orașul Criuleni, fiind tăinuit la domiciliul unei persoane care se află peste hotare, periodic fiind aprovizionat cu produse alimentare și lucruri de primă necesitate.
În prezent sunt întreprinse măsurile de rigoare privind activitatea infracțională a persoanei menționate, desfășurate anterior, precum și circumstanțele ce au favorizat eschivarea de la executarea pedepsei penale privative de libertate a ultimului.
Reținerea a fost posibilă datorită măsurilor speciale de investigație a angajaților Direcției investigare criminalitate organizată a Inspectoratului național de investigații al IGP, în comun cu angajații Inspectoratului de poliție Criuleni.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!