Călărași. Fetiță de doi ani, care a dispărut de acasă, găsită vie și nevătămată într-o pădure după o noapte de căutări

O copilă de doar doi ani din Călărași a fost găsită vie și nevătămată în această dimineață după ce a dispărut de acasă marți, 12 mai 2020. Mama acesteia a anunțat poliția la miezul nopții, după ce a depistat că fetița lipsește.

Foto: IP Călărași

Polițiștii de la IP Călărași au fost solicitați în noaptea de 13 mai, în jurul orei 00:30 de către mama minorei. Aceasta nu a putut comunica momentul în care a dispărut copila de acasă.

Când au ajuns la domiciliul părinților, polițiștii au stabilit că mama copilului a lăsat fetița împreună cu frățiorul de 4 ani în supravegherea buneilor, iar ea a plecat la lucru în câmp. Aceasta le-a spus că s-a întors acasă spre seară, unde a consumat alcool cu o vecină, iar la ora de culcare a observat că unul din copii lipsește. Buneii, de asemenea au fost depistați de polițiști în stare de ebrietate.

La acțiunile de căutare, care au durat toată noaptea, s-au mobilizat alături de polițiști localnicii și autoritățile publice locale.

Abia dimineață, în jurul orei 08.00 fetița a fost găsită, într-o fâșie forestieră la o distanță de peste un kilometru de la casă părintească. Copila nu avea traume vizibile, dar totuși a fost transportată de urgență la Spitalul raional din Călărași, pentru îngrijiri medicale. Autoritatea tutelară locală împreună cu angajații Inspectoratului național de securitate publică vor întreprinde măsurile necesare pentru a asigura protecția copilului.

La moment oamenii legii investighează cazul.

Fetița a fost găsită vie și nevătămată / Sursa:IP Călărași
Fetița a fost găsită vie și nevătămată / Sursa:IP Călărași


Pub