„În timpul asigurării securității circulației rutiere, în jurul orei 2 noaptea, polițiștii au observat o mașină marca BMW care se deplasa haotic pe o stradă din Chișinău. Fiind stopată, oamenii legii au simțit miros de alcool de la conducătorul auto”, a declarat Diana Fetco.
Șoferul auto s-a dovedit a fi ex-directorul Serviciului Vamal, Tudor Balițchi.
Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul Dragger-ul la concentrația de alcool în aerul expirat, în schimb a mers la Dispensarul Republican de Narcologie, unde, la fel, a refuzat sa se preleveze probe biologice.
Ulterior, șoferului i-au interzis să urce la volanul automobilului, iar unitatea de transport a fost dusă la parcarea specială. Pe acest caz sunt desfășurate toate măsurile de documentare.
Diana Fetco a precizat că refuzul unei persoane de a fi testată alcoolscopic servește temei de inițiere a unui procesul penal.
Menționăm că Tudor Balițchi a fost numit în funcția de director al Serviciului Vamal în anul 2009 la propunerea prim-ministrului Vlad Filat. Anterior, acesta a activat în cadrul companiei „IPTEH” și la Agenţia pentru Proprietate Intelectuală. Tudor Balițchi a fost administratorul afacerilor lui Vlad Filat înainte de a deveni premier.
Balițchi și-a dat demisia din postul de director al Serviciului Vamal în luna ianuarie, 2016, la câteva luni după arestul lui Vlad Filat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!