Potrivit șefului Serviciului Geniu, locotenent-colonel Adrian Efros, grupa de specialiști ai Batalionului de Geniu „Codru”, condusă de locotenent-colonelul Gheorghe Banu, a cercetat marți, 28 aprilie, 4 ha de teren din suprafața totală de 44 de ha a pădurii.
Ca rezultat, cei 16 geniști detașați în regiune au depistat și identificat 34 de proiectile de artilerie de diferit calibru și focoase.
Munițiile de producție germană și sovietică, din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost distruse într-un loc special amenajat, în condiții de maximă siguranță.
Din 1992 şi până în prezent, 24 de persoane au decedat, iar alte 29 au fost rănite în rezultatul incidentelor soldate cu explozia diferitor muniţii. Din numărul total al celor care au avut de suferit, opt copii au murit, iar alţi șase copii au fost răniţi.





Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!