Un tânăr din Ocnița, în stare gravă, a fost adus de urgență la Chișinău cu elicopterul SMURD

Intervenție aero - medicală SMURD Iași pentru un pacient în vârstă de 28 de ani. Tânărul a fost preluat în această după-amiază de la Spitalul Raional Ocnița și transportat la Institutul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău pentru ulterioare îngrijiri medicale.

Foto: DSE

Potrivit medicilor, pacientul a suferit mai multe traumatisme, inclusiv cerebrale, și necesită asistență specializată.

Pe parcursul zborului acesta a fost strict monitorizat de echipajul aero - medical SMURD Iași, fără de a suporta complicații.

Elicopterul a aterizat pe stadionul „Dinamo” din capitală, pacientul fiind preluat imediat o echipă de medici.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2020 aceasta este a șasea operațiune aero - medicală transfrontalieră SMURD, pentru cetățenii Republicii Moldova.


Pub