Sondajului arată că peste 40 la sută dintre moldovenii reveniți de peste hotare pe parcursul lunii martie au fost plecați pentru mai puțin de 30 de zile. Circa o treime au petrecut în afara țării aproximativ 3 luni, iar puțin peste 11% - mai puțin de jumătate de an.
Doar 7 la sută dintre cetățenii care s-au întors acasă au stat în afara țării un an, iar procentajul celor care au fost o perioadă de timp mai mare peste hotarele țării este și mai mic.
Totodată, potrivit rezultatelor sondajului, dintre moldovenii care au muncit peste hotare și au revenit acasă, numărul celor care au spus că au pierdut locul de muncă este aproape egal cu al celor care se tem că vor rămâne fără job în următoarele luni. Un procent mai mic au răspuns că au un loc de muncă sigur și stabil.
Sondajul mai relevă că, 84% din cei aflaţi peste hotare, conform spuselor rudelor, nu planifică să revină în Republica Moldova în următoarele trei luni.
Sondajul a fost efectuat de CBS – Axa, la comanda IDIS Viitorul, în perioada 31 martie - 12 aprilie. Chestionarul a fost realizat la telefon, pe un eșantion de 1.104 respondenţi și are o marjă de eroare de +/-3%.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!