(foto) O Lada Niva a fost scoasă la vânzare pe Copart. Cât se cere pe maşina cu motor de FIAT

O Lada Niva a fost scoasă la vânzare pe Copart – cea mai mare companie din SUA care îi ajută pe posesorii de automobile să mai câştige ceva bani după ce le-au avariat, prin revânzarea ulterioară a acestora prin intermediul unor licitaţii online, deşi mai pot fi găsite oferte de maşini rulate care mai pot fi exploatate.

Foto: copart.com

Apariţia acestui exemplar la vânzare într-o parcare din California este neobişnuită, inclusiv pentru că nici nu se cunoaşte cum a ajuns acolo.

Este posibil ca în SUA, acest SUV sovietic să fi ajuns din Canada, ţara în care AvtoVAZ a exportat prin canale oficiale maşini la începutul anilor ’80. Indirect, acest fapt este confirmat nu numai de anul de producție a exemplarului (1981), ci și de faptul că vitezometrul, dar şi odometrul, sunt marcaţi în kilometri (10.958 km). Citeşte articolul mai departe şi află mai multe detalii pe AutoBlog.MD


Pub